HR: O noua generatie. Si una expirata?
Razvan a facut un sondaj printre o serie de elevi de liceu la un curs de leadership pe care il "preda" la CODECS. Intrebarea suna cumva asa: Unde te vezi in 20 de acum? Iar raspunsurile chiar mi s-au parut interesante (desi cred ca un orizont de 10 ani era mai potrivit).
Mi-am adus aminte ca la toate interviurile de angajare pe care le-am tinut, am pus mereu la sfarsit intrebarea-cliseu: Unde te vezi in 3/5 ani? Multi intervievati nu aveau nicio idee. Si terminasera liceul!
Leg acest post de o alta idee pe care o tin la "sertar" pentru blog.
Un ziarist a fost nevoit sa plece de la publicatia la care a lucrat in ultimii ani. Acum ii este foarte greu sa se angajeze. Are 40 de ani. Se pare ca e "prea batran". Nu i se spune in fata. Angajatorul are o retinere fata de varsta si puterea de munca a individului. Si nu e singurul caz despre care am auzit in ultimul timp. Si nici nu e valabil doar in media.
Am intalnit jurnalisti straini care imi puteau fi parinti. Niciunul insa nu parea nesigur de viitorul sau stanjenit de tineretea mea. In alte tari, un senior journalist "se coace" in multi ani de experienta. La noi, poti ajunge senior in 3 ani si chiar mai putin.
Am fost si eu un astfel de angajator. Nu am dat o sansa multor persoane care au depasit o varsta. Cat de mult am gresit, cat de mult m-am bazat pe intuitie si pe feeling-ul ca stiu ce fac/ zic/ gandesc in problema varstei?
Este varsta o problema astazi? In toate domeniile? Sau sunt domenii in care "expiram" mai repede?
Mi-am adus aminte ca la toate interviurile de angajare pe care le-am tinut, am pus mereu la sfarsit intrebarea-cliseu: Unde te vezi in 3/5 ani? Multi intervievati nu aveau nicio idee. Si terminasera liceul!
Leg acest post de o alta idee pe care o tin la "sertar" pentru blog.
Un ziarist a fost nevoit sa plece de la publicatia la care a lucrat in ultimii ani. Acum ii este foarte greu sa se angajeze. Are 40 de ani. Se pare ca e "prea batran". Nu i se spune in fata. Angajatorul are o retinere fata de varsta si puterea de munca a individului. Si nu e singurul caz despre care am auzit in ultimul timp. Si nici nu e valabil doar in media.
Am intalnit jurnalisti straini care imi puteau fi parinti. Niciunul insa nu parea nesigur de viitorul sau stanjenit de tineretea mea. In alte tari, un senior journalist "se coace" in multi ani de experienta. La noi, poti ajunge senior in 3 ani si chiar mai putin.
Am fost si eu un astfel de angajator. Nu am dat o sansa multor persoane care au depasit o varsta. Cat de mult am gresit, cat de mult m-am bazat pe intuitie si pe feeling-ul ca stiu ce fac/ zic/ gandesc in problema varstei?
Este varsta o problema astazi? In toate domeniile? Sau sunt domenii in care "expiram" mai repede?
posted by Cristian at 1/20/2007
11 Comments:
Vârsta este o problemă, fără îndoială, însă nu cred că în toate domeniile. Între 19 şi 24 de ani am schimbat vreo 8 sau 9 joburi şi niciodată nu mi-am pus problema găsirii unei slujbe. LA fel o să gândesc şi peste 20 de ani, deşi atunci probabil că voi fi propriul meu angajat, pentru că spre asta tind, deci n-o să mă afecteze problema vârstei.
Dar, revenind, DA, vârsta înaintată e o problemă la angajare, mai ales pentru cei care au stat mulţi ani pe un post şi sunt nevoiţi să se reorienteze. Există chiar şi anunţuri de angajare care specifică o vârstă maximă, deşi (parcă) este ilegal.
Nu, nu exista oameni care sunt expirati, doar oameni care se simt asa. Niciodata nu esti prea batran sa inveti ceva nou, daca ai mintea suficient de libera si proaspata sa inveti ceva nou cand este cazul, nu ar trebui sa conteze.
Eu angajaez oameni si in general nu mai uit la asta, dar am un avantaj: Programatorii azi sunt foarte tineri, deci problema angajarii oamenilor mai in varsta nu se pune.
daca un ziarist de 40 de ani nu-si gaseste de lucru ce sa faca un miner sau un muncitor de 40-50 de ani ramas somer?
nu inteleg de ce nu si-ar gasi un jurnalist de 40 un post la un alt ziar. experienta in jurnalism presupune surse proprii, etc.
peste zece ani? poti? nu cred...
hai sa vedem peste 2 ani
Cristian, iti supun atentiei un articol de la mine de pe blog : Necenzurat-anunt de angajare.
Nu am mai putut suporta !
@ Cristi Manafu:
Haidaaa!! Aici m-ai atins pe mine!
1) Daca vorbim despre carat piane la etaju' cinci...
aunci nu vrei pe nimeni sub 22 de ani.
2) Daca vorbesti despre jurnalism, relatii cu publicul,
redactare, etc, atunci n-are rost sa te uiti la virsta.
Te uiti la om, la cum vorbeste, cum scrie, etc.
3) Nu cred ca trebuie sa te simti vinovat ca n-ai
dat o sansa unor bosorogi...asa ai simtit tu...ca n-or
sa faca fata...
4) Depinde! Ia sa ne amintim de profii din liceu,
facultate, etc...pe unii i-as angaja cu ochii inchisi!...
Altii... n-as sti cum sa le arat usa mai repede...
CONCLUZIE: Este bosorogi.. si BOSOROGI!!
@Vivi: Corect!
@Mircea Scarlatescu: Adevarat graita-i..
@ Razvan Crisan: vezi @ Mircea Scarlatescu
Eu as propune alt punct de vedere asupra problemei, legat de contextul social al Romaniei.
In primul rand, la noi anumite industrii si domenii evolueaza sarind cate 2-3 etape de odata. Trebuie sa ne adaptam cu o viteza senzationala, inca mai avem de muncit, 17 ani nu ne-au ajuns. Pentru o persoana mai in varsta, scolita si pe regim vechi, adaptarea poate fi intradevar mai dificila.
Majoritatea au fost obisnuiti pe modulul: termini o scoala si ai un loc de munca toata viata.
Daca sunt insa persoane care au invatat sa treaca peste sistemul asta de gandire si au schimbat cu adevarat ceva in modul lor de viata si de perceptie asupra lucrurilor, nu conteaza ca au 50 sau chiar 60 de ani.
Nu e chiar asa de simplu...Eu am 42 de ani si,intamplator,chiar de maine vreau sa reintru in presa.Am lucrat in primii 3 ani de dupa'89 la un cotidian al sindicatelor.Era vremea inginerilor convertiti la ziaristica,iar eu terminasem Politehnica si m-am apucat cu entuziasm de scris,scriam si 40 de articole pe luna,aveam 26 de ani si multa energie.In fine sunt multe de povestit(poate alta data),cert e ca dupa 3 ani de prostitutie intelectuala(eram publicist comentator si seful sectiei sindicale) mi-am dat demisia si mi-am deschis o afacere (agentie de publicitate).Am un singur regret,ca nu am tinut legatura cu colegii mei de atunci.Dupa 15 ani de capitalism pe cont propriu nu m-am imbogatit,n-am devenit celebru precum sefii mei-Mitrea ,Ciorbea-dar am satisfactia ca am fost propriul meu patron,ca am o famile frumoasa,ca nu am facut compromisuri.Din nefericire(sau fericire?)o melancolie blegoasa m-a cuprins:vreau inapoi in presa!Coincidenta face ca dupa o noapte alba sa dau de acest articol si sa cred ca este vorba chiar despre mine.Am 42 de ani si nu stiu daca pot relua jocul de la capat...Vom tine legatura si am sa va povestesc reactiile lor fata de un batran
mihai, te astept cu o relatare din noua experienta de ziarist...
La o bariera, cainele trece pe sub ea, leul sare pe deasupra, numai boul sta pe loc. Nu cred ca adevarul cu valoare axiomatica, "cine nu are batrani sa-i cumpere" este anacronic. Este usor sa judeci curajul sau indrazneala unui om cu responsabilitati la o anumita varsta - familie, copii la scoala,rate la casa, parinti cu pensii lilipute, bolnavi - atunci cand nu te ai decat pe tine si un viitor in care te vezi vesnic tanar. Stau si ma intreb: de unde au tinerii experienta daca nu din lungul sir de osteneli si esecuri ale celor ce sunt astazi "depasiti"? Vivi, ai dreptate! Ceea ce spui tu ar trebui sa stea pe un afis mare in biroul fiecarui HR.
Trimiteți un comentariu
<< Home